OLIMPIA PANCIU,LA FESTIVALUL MAMAIA 2009,DUPA ANI BUNI DE ABSENTA DIN TARA!!

luni, 10 august 2009


Data: 20 August 2009 - 23 August 2009

Festivalul de Muzică Uşoară de la Mamaia îşi deschide porţile pe data de 20 august cu un recital Corina Chiriac.
Noutatea festivalului este participarea după ani buni de absenţă din ţară, a compozitoului Mircea Romcescu.
Acesta concurează la secţiunea creaţie, iar melodia va fi interpretată chiar de soţia acestuia, Olimpia Panciu.
Vă mai amintiţi de celebra solistă a anilor ’80, Olimpia Panciu? Stabilită în 1985 în Danemarca, împreună cu soţul ei, compozitorul Mircea Romcescu, cei doi artişti vor reveni, zilele acestea, în ţară, pentru a participa la noua ediţie a Festivalului Mamaia.
La cei 56 de ani ai săi, Olimpia se va duela cu ceilalţi concurenţi din cadrul secţiunii Creaţie, interpretând două piese de dragoste, compuse chiar de partenerul ei de viaţă.
Festivalul de la Mamaia, programat în perioada 20-24 august, va fi prezentat de vedeta postului TVR, Albertina Ionescu, şi de un actor din Constanţa. Nu vor lipsi, în fiecare seară, recitalurile susţinute de Nicola, trupa Distinto, Ramona Bădescu, dar şi de alţi artişti valoroşi.

A doua seară de festival, Nicola îşi va lansa un nou album, iar ca învitaţi îi are pe Distinto, Francesco Napoli şi Ladies.
Seara de sâmbătă o va avea ca invitată specială pe Ramona Bădescu. Festivalul se încheie pe 23 august, cu un recital Provincialii şi cu o prestaţie a celebrei şcoli braziliene de samba „Vai-Vai”, adusă special de Radu Mazăre pentru a încânta turiştii în Piaţeta Cazinoului din Mamaia. După terminarea Festivalului de Muzică Uşoară, imediat începe cel de Muzică Populară în perioada 27-29 august, tot la Teatrul de Vară Soveja.

0 comentarii: