Titus Andrei: Bogardo are o creaţie imensă în care Eul lui se ridică deasupra tuturor obişnuinţelor….

marți, 10 noiembrie 2009


Florin Bogardo a însemnat pentru cei mai mulţi dintre cei care iubesc muzica românească un Nume, un Mare Compozitor, dar pentru cei care l-au cunoscut rămâne în continuare o pierdere a unei valori nu numai muzicale ci şi prieteneşti. Iată ce declara Titus Andrei redactorilor de la Jurnalul Naţional care au lansat, luni, 9 noiembrie, ediţia de colecţie dedicată lui Florin Bogardo, despre marele compozitor. Titus Andrei, care a aflat vestea tragică a morţii lui Bogardo în ziua cînd se pregătea să facă o emisiune veselă :
15 august 2009. Titus Andrei, cunoscutul om de radio, se pregătea să intre în direct cu o emisiune dedicată sărbătoriţilor acelei zile de Sfânta Maria. Un simplu telefon l-a bulversat şi l-a determinat să-şi înceapă emisiunea altfel. Trist, parcă nevenindu-i să creadă, Titus Andrei anunţa trecerea în nefiinţă a prietenului său de-o viaţă, Florin Bogardo.
“Bogardo, unul dintre marii muzicieni ai neamului, compozitor de excepţie, cu o profunzime a creaţiei şi a cuvântului pe care l-a folosit dincolo de tot ce înseamnă normal în acest gen muzical. I-am reascultat toată creaţia acum câţiva ani, când făceam o selecţie a întregului material valoros din fonoteca Radioului pentru cunoscutul proiect «80 de ani de muzică în 80 de ani de radio», pentru un triplu CD şi m-am convins din nou atunci cât de mare este. O creaţie imensă în care Eul lui, aşa îl vezi în orice piesă, răzbate şi se ridică deasupra tuturor obişnuinţelor. Am lucrat cu el la Radio, el era maestru de sunet, pentru că făcea totul ca un mare maestru, eu făceam backing cu Cantabile, la piesele lui, eram tot timpul uimit, parcă aveam în faţa mea o altfel de fiinţă, parcă plutea printre noi. Am sentimentul că prin fiecare gând exprimat, îl purtăm pe acest discret geniu al muzicii româneşti, fiecare din noi, spre lumea cealaltă. Noi, cei rămaşi aici, pe pământ, se pare că avem o lecţie de învăţat. Cea a preţuirii la timp a valorilor pe care încă le avem, atunci când încă mai sunt printre noi. A fost de o rară modestie, calitate proprie marilor spirite, foarte discret, chiar prea discret, altfel am fi avut un compozitor român în acest gen cunoscut în toată lumea alături de mari muzicieni. Aşa l-am ştiut, aşa l-am iubit. Un om deosebit pentru care iubirea reprezenta valoarea supremă, de aceea căsătoria cu Stela Enache poate fi pusă la capitolul valori, la fel şi copiii lor. A adus primele acorduri cu adevărat europene. Piesele sale «Plop înfrânt», «Iubirea cea mare», «Izvorul nopţii», «Ora cântecului», «Un acoperiş», «Tablouri», «Într-o zi când m-am născut», «Să nu uităm trandafirii» au fost preluate de mulţi interpreţi. Deşi nu mai este printre noi, de fiecare dată când îl vom asculta ne vom emoţiona şi de undeva de sus un curcubeu de trandafiri va ninge peste noi”, ne-a spus Titus Andrei…

0 comentarii: