INVIEREA DOMNULUI

• Creştinii din întreaga lume sărbătoresc Miracolul Învierii Mîntuitorului
Publicitate
• Românii au păstrat obiceiuri şi tradiţii pascale vechi de secole Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului, cînd credincioşii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos. Anul acesta, bucuria este cu atît mai mare cu cît toate bisericile creştine îşi vor chema credincioşii să ia Lumină în aceeaşi noapte. Cu toţii vom cînta la miezul nopţii Imnul Învierii, Troparul Paştilor, care este un strigăt de triumf şi de bucurie, o stare sufletească unică şi incomparabilă. Versurile „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcînd“ au o semnificaţie tulburătoare: în Moartea Lui stă mîntuirea noastră, în Învierea Lui stă biruinţa noastră. Iisus a biruit moartea Biblia spune că, duminică, „a treia zi după Scripturi“, femeile purtătoare de mir au găsit mormîntul gol pentru că Hristos înviase. A fost un eveniment contrar aşteptărilor celor care L-au acuzat şi batjocorit, L-au numit în derîdere „Regele Iudeilor“, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce. Iisus era părăsit de ai Săi, trupul Îi era păzit sub grea şi rece lespede de piatră, dar El a biruit a asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. El a murit pentru noi şi a înviat pentru noi. Uimiţi peste măsură, cei ce l-au condamnat au plătit pe străjeri ca să spună, împotriva evidenţei, că El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricoşi din mormîntul întărit cu pază şi peceţi. Necredincioşii de mai tîrziu au născocit o mulţime de ipoteze, presupuse ştiinţifice, ca să tăgăduiască adevărul, minunea Învierii. Dar uneletirile necredincioşilor nu au avut succes. Credinţa în Înviere dăinuie de 2.000 de ani. Fără Învierea lui Hristos, azi nu ar fi existat creştinism. O sărbătoare de dinaintea lui Christos Învierea este legată de sărbătorile pascale. Dar Paşte a existat şi înainte de Iisus. Pentru prima dată a fost sărbătorit în jurul anului 1400 Î.H., atunci cînd evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu, scăpînd de robie. Scriptura din Exod (Vechiul Testament) ne oferă instrucţiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paştelor în timpul lui Moise. Deşi întreaga creştinătate sărbătoreşte astăzi Paştele, majoritatea oamenilor au uitat semnificaţia acestei sărbători. Pentru mulţi, Paştele este doar un prilej de petrecere cu mîncare şi băutură. Însă, pentru creştini, Dumnezeu a reînnoit legămîntul cu israeliţii, trimiţînd pe Fiul Său, Iisus Mesia. Paştele, după Legea Nouă Legămîntul cel nou este pentru toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus. În Vechiul Testament, trebuia sacrificat de Paşti un miel. Apoi, cu sîngele lui erau unse ramele de lemn ale uşilor de la case. În Noul Testament mielul a fost înjunghiat de Mîntuitorul Iisus, iar sîngele Lui care a curs pe cruce este sîngele răscumpărător al păcatelor omenirii. La Cina cea de Taină, în noaptea cînd a fost trădat, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui după legea nouă, aşa cum i-a poruncit Dumnezeu. Se deschid raiul şi iadul Şi românii, fie ei ortodocşi, catolici, protestanţi sau evanghelici, consideră Paştele o sărbătoare de mare importanţă. De-a lungul timpului, la sate, s-au păstrat obiceiuri şi tradiţii pascale. După o lungă perioadă de post, Paştele este aşteptat ca o izbăvire, ca o izbîndă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, a primăverii asupra iernii. Conform unei credinţe larg răspîndită în spaţiul românesc, în noaptea Învierii se deschide raiul şi se închide iadul, acestea rămînînd aşa pînă la Ispas sau la Rusalii. Despre cei care mor în această perioadă se crede că merg direct în rai, oricît de multe păcate ar fi făcut. Despre copiii născuţi acum şi, mai ales despre cei născuţi în noaptea Învierii, se spune că vor fi norocoşi toată viaţa. Lucrurile sfinţite se păstrează peste an Multe credinţe româneşti sînt legate de obiectele, alimentele şi plantele duse la biserică spre sfinţire, care, păstrate peste an, sînt bune în tot felul de situaţii critice. Astfel, anafura pusă în sarea vacilor face ca acestea să fete mai multe viţici decît viţei. Tămîia e bună de afumat prin casă la furtuni mari, şi pe toţi cei care se sperie prea uşor. Slănina, topită sau nu, e folosită la vindecarea multor boli ale vitelor, în vreme ce sarea e păstrată mai ales pentru sfinţirea fîntînilor. Usturoiul e indicat împotriva strigoilor şi pentru cei bolnavi de vătămătură, în timp ce cu busuioc se afumă oamenii cu dureri de gît. Sătenii care din motive bine întemeiate nu merg la biserică pot să ia în loc de nafură, muguri de răchită, măr sau brad, copaci consideraţi sfinţi mai ales în noaptea de Înviere. Noaptea lumînărilor aprinse În Noaptea Învierii, unele fete spală limba clopotului cu apă neîncepută, crezînd că astfel flăcăii vor alerga la ele aşa cum vin oamenii la Înviere. Alte fete dornice de măritiş îşi pun un ou roşu în sîn cînd merg la biserică, uneori lipind coji de ou pe la uşile caselor ca să vină peţitorii mai degrabă. Întoarcerea acasă de la biserică se face întotdeauna cu lumînările aprinse care se păstrează, fiind bune la tot felul de cumpene mari, pentru alungarea duhurilor rele sau în descîntecele de dragoste. Înainte de a ajunge în casă, capul familiei face o oprire în grajd, atingînd capul vitelor cu păscăriţa în care se afla pasca sfinţită. În casă, toată familia gustă din alimentele sfinţite, în timpul mesei fiind interzisă băgarea mîinii în solniţa cu sare, altfel, se spune din bătrîni, omului îi vor asuda mîinile peste vară. Oasele rămase de la miel sînt îngropate lîngă un măr sau un păr sănătos, ca toată familia să fie sănătoasă pînă la Paştele următor. Cei care ciocnesc ouăle se vor întîlni pe lumea cealaltă. Prilej de petrecere O regulă strictă cere ca, în prima zi de Paşti, ouăle să se ciocnească numai „cap cu cap“ în a doua zi, „cap cu dos“, iar în a treia zi „dos cu dos“. Fetele şi flăcăii obişnuiesc în dimineţa primei zile de Paşti, înainte de răsăritul soarelui şi fără a fi văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi „iuţi, sprinteni, uşori, sănătoşi, harnici şi iubiţi“. În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paştelui, Bricelatul. Flăcăul care a ieşit primul la arat îi pedepsea pe toţi cei care greşiseră în vreun fel în postul care trecuse, bătîndu-i la tălpi cu un băţ numit vergel. Obiceiul se termina cu o petrecere, repetată şi în celelalte zile ale Paştelui. A doua zi de Paşti începeau vizitele între rude şi prieteni, tinerii obişnuind să se ude între ei. Uneori fetele erau băgate în apă cu tot cu haine, ca să se mărite curînd. Petrecerile cu lăutari începeau de regulă a doua zi, avînd loc adesea în curtea bisericii, aici oamenii ciocnind ouă roşii, bătînd toaca şi dîndu-se în scrînciob, ca inul şi cînepa să crească mari. Învierea aduce iertare şi iubire În Bucovina şi Banat oamenii se sărută între ei, imediat după Înviere. Pe Valea Jiului, cînd cîntă preotul şi cîntăreţii „Şi unii pe alţii se îmbrăţişează“, cei prezenţi se strîng în braţe şi-şi dau unul altuia mîna. În ţinutul Făgăraşului, sărutarea şi îmbrăţişarea se consideră nu numai ca semn de bucurie, ci şi de pace. În Banat, aceasta datină înseamnă iubire, frăţie, uitarea oricărei supărări. Se crede că cei care se îmbrăţişează şi se sărută în ziua de Paşti se întîlnesc pe lumea cealaltă. Spălatul de dimineaţă Şi spălarea în dimineaţa zilei Învierii are un ritual străvechi, pe care mulţi îl respectă după ce l-au învăţat din tată în fiu: într-un lighean se pun un ou roşu şi o monedă de argint. Se toarnă apă proaspătă (neîncepută) de la fîntînă. Toţi ai casei se spală pe rînd, dîndu-şi cu oul roşu peste obraz şi zicînd: „Să fiu sănătos şi obrazul să-mi fie roşu ca oul. Toţi să mă dorească şi să mă aştepte aşa cum sînt aşteptate ouăle roşii de Paşti. Să fiu iubit ca ouăle în zilele Paştilor“. După aceea se ia moneda de argint şi se trece peste faţă, zicînd: „Să fiu mîndru şi curat ca argintul“. În unele sate, în lighean se pune şi o crenguţă de busuioc deoarece se zice că dacă te speli cu el vei fi onorat ca busuiocul. După aceea se îmbracă toţi cu cele mai bune haine şi pornesc, cu cîte o lumînare mare în mînă, la biserică. Ouă roşii pe fiecare masă Întorşi de la biserică, membrii familiei se aşază la masă, gustînd mai întîi din ouăle şi pasca sfinţite. Apoi ciocnesc cîte un pahar de băutură. Ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: persoana mai în vîrstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mînă de un comesean, în timp ce rosteşte „Hristos a Inviat!“ şi primeşte răspunsul „Adevărat a Înviat!“. Credinţa populară, spune că e bine să ţii minte cu cine ai ciocnit oul întîi pentru că, dacă te rătăceşti în pădure, şi-ţi aminteşti cu cine ai ciocnit primul ou de Paşti, vei găsi imediat drumul de întoarcere către casă. Concurs de rostogolit ouă • În lume, însă, obiceiurile legate de Sărbătoarea Paştelui sînt diferite. În Anglia, Paştele este animat de festivaluri, parade şi de oferirea cadourilor, în special, ouă de ciocolată. Magazinele sînt pline şi de iepuraşi din aluat sau ciocolată. Se spune că Iepuraşul de paşte „ascunde“ ouăle în casă sau curte, iar copiii trebuie să pornească într-o întrecere la vînătoare de ouă, fiind declarat învingător cel care găseşte mai multe. Un sport tradiţional, practicat lunea după Paşte, este rostogolitul ouălor fierte tare, cîştigătorul fiind fie oul care se învîrte mai repede, fie cel care supravieţuieşte la cele mai multe rostogoliri sau cel care trece printre anumite obstacole. Scene din viaţa lui Iisus • În Mexic, Sărbătoarea Paştelui ţine două săptămîni. Cel mai emoţionant moment, din săptămîna sfîntă îl constituie punerea în scenă a evenimentelor petrecute în trecut. Scenetele redau ultima cină, trădarea, judecata, în unele oraşe întîlnindu-se chiar şi răstignirea. Participanţii îşi pregătesc rolurile şi costumele vreme de un an întreg. Caracteristice sînt şi împletiturile din palmier, care după procesiunile religioase din duminica înainte de Paşte, sînt agăţate la uşi cu rol de protecţie împotriva spiritelor răului. Cînd se usucă, sînt arse şi, conform legendei, fumul poartă rugăciunile casei către cer. Cadouri şi urări • În Suedia, în amintirea suferinţelor lui Iisus, în vinerea dinaintea Paştelui, tinerii se biciuiesc cu nuiele de mesteacăn decorate şi împodobite. În Ungaria, iepuraşul vine cu bomboane şi cadouri pentru copii. Luni, băieţii stropesc fetele. Fetele trebuie să îi recompensese cu ouă sau bani. Paştele în Cehia înseamnă ouă pictate şi decorate (kraslice) şi ceremonia numită pomlázka, care se presupune că aduce sănătate şi prosperitate. Tinerii adună nuiele de salcie, făcînd o împletitură, cu care biciuiesc simbolic picioarele fetelor. În vinerea de dinainte de Paşte (Zeleny ctvrtek), băieţii zornăie prin tot satul ca să-l alunge pe Iuda. Apoi intră prin case făcînd zgomot pînă primesc bani. Grecia este o ţară în care sărbătorirea Paştelui înseamnă prepararea unor feluri anume de mîncare. Se serveşte mayeritsa (supă de miel) şi miel grecesc, cu ulei de măsline. Simbolurile pascale • Crucea - este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarată ca simbol al creştinătăţii de către Împăratul Constantin, în cadrul Consiliului de la Niceea, în anul 325 d. H. • Mielul - era sacrificat de către evrei în Templul din Ierusalim pentru iertarea păcatelor. Iisus este numit „Mielul lui Dumnezeu“ pentru că El S-a sacrificat pentru mîntuirea lumii. • Iepuraşul - îşi are originea în antichitate, fiind unul dintre cele mai vechi simboluri ale primăverii. În mitologia indo-europeană, iepurele de cîmp era considerat sacru. În Germania, zeiţa Ostara a primăverii era însoţită de un iepure de cîmp. Copiilor li se spunea că iepuraşul de Paşti le aduce ouă dacă sînt cuminţi. Prima atestare a iepuraşului de Paşti apare în Germania în anii 1500. • Ouăle - tradiţia colorării ouălor de Paşti precede sărbătoarea creştină a Paştelui. În unele mitologii (Egipt, India, China), se spune că lumea s-a născut dintr-un ou. Ouăle simbolizează naşterea, o nouă viaţă dobîndită de creştini prin moartea lui Iisus. Se spune că, atunci cînd Iisus a fost bătut cu pietre, cînd acestea l-au atins s-au transformat în ouă roşii. Sf. Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus niste ouă într-un coş, pe care a curs sîngele Lui, înroşindu-le. Se mai spune că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei a spus: „Cînd va învia cocoşul pe care-l mîncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus“. Nici nu şi-a terminat bine vorbele şi ouăle s-au făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi. Paştele mic • Duminica următoare Sfintei Învieri, Duminica Tomii, se spune că reprezintă Paştele mic. În această zi, în unele locuri există obiceiul ca tinerii „să se lege fraţi“. Legămîntul se face „pe sînge“, „pe datul mîinilor“, „pe păr“. La „frăţia pe păr“, cei doi îşi smulg din cap cîte un fir de păr pe care îl îngroapă apoi amîndoi în acelaşi loc, numai de ei ştiut. Paştele blajinilor • În nordul Moldovei, Duminica Tomii este sărbătorita drept Paştele blajinilor. Aceştia se consideră urmaşii celor care, atunci cînd Moise a despărţit Marea Roşie să treacă evreii, nu au mai apucat să iasă. Blajinii au rămas pe un ostrov, unde trece apa Sîmbetei, într-un loc aproape de rai. Ei sînt atît de evlavioşi, încît se întîlnesc cu femeile lor numai o dată pe an, de Paşte. Paştele cailor • În popor, expresia „la Paştele cailor“ nu avea înţelesul pe care îl are în zilele noastre, şi anume cel de „niciodată“, ci însemnă „altă dată“ sau „foarte rar“. Se spune că, atunci cînd Maica Domnului l-a născut pe Iisus în iesle, pe cît de liniştiţi erau boii, pe atît de gălăgioşi erau caii. De aceea, Maica le-a hărăzit să nu se sature de mîncare decît o dată pe an, la Înălţare. Atunci este Paştele cailor.
de: Camelia Onciu