Statul vrea muzică gratis!

joi, 4 februarie 2010

O propunere de lege care exceptează statul de la plata drepturilor de autor îi sperie pe artiştii din România. Dacă statul român ar înceta să-şi plătească datoriile din drepturi de autor, aşa cum sugerează un proiect de lege propus de mai mulţi deputaţi PDL, care a trecut deja de Senat, numărul concertelor gratuite în aer liber şi al petrecerilor organizate de primării sau de alte autorităţi publice s-ar reduce simţitor. Proiectul de lege prevede că statul să nu mai plătească drepturile de autor pentru concertele în aer liber organizate de primării sau alte instituţii publice. În afară de prejudiciile care li s-ar aduce compozitorilor, statul ar instaura în felul acesta un mediu necompetitiv, în care ar profita de concurenţa neloială la care ar fi supus mediul privat. „Acum, 80% dintre spectacolele susţinute în România sunt gratuite şi pică sub incidenţa acestei legi. Astfel, compozitorii români, dar şi cei străini pot interzice statului utilizarea operelor lor muzicale atâta timp cât nu vor mai primi bani din drepturi de autor”, a explicat Dinu Ţurcanu, consilier juridic, care s-a alăturat compozitorilor ce au dorit să protesteze….mai multe despre scandalul care a cuprins muzica românească pornind de la acest proiect de lege puteţi citi aici.

0 comentarii: