Germania, reprezentantă de Lena, a câştigat Eurovision Song Contest 2010, desfăşurat sâmbătă seara, în Telenor Arena, iar reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovi, au obţinut locul 3. România s-a mai clasat pe locul 3 la Eurovision în 2005, cu piesa ”Let Me Try” interpretată de Luminiţa Anghel şi Sistem.
Artiştii români, care egalează astfel cea mai bună performanţă românească la Eurovision, au adunat cele 162 de puncte care i-au clasat pe locul trei cu piesa “Playing With Fire” de la Moldova, care a acordat punctaj – 12 puncte, Portugalia, Norvegia Suedia şi Spania – câte 10 puncte, Marea Britanie, Danemarca, Israel şi Cipru – câte 8 puncte, Irlanda, Azerbaidjan şi Slovenia – câte 7 puncte, Serbia şi Polonia – câte 6 puncte, Malta, Olanda, Albania şi Islanda, câte 5 puncte, Grecia şi Elveţia – câte 4 puncte, Letonia şi Rusia – câte 3 puncte, Turcia, Lituania, Ucraina şi Bosnia şi Herţegovina – câte 2 puncte, Slovacia, Armenia şi Belarus – câte 1 punct.
Piesa câştigătoare, ” Satellite”, a primit din partea publicului şi a juriului 269 de puncte. Locul doi a fost ocupat de Turcia, reprezentată de maNga cu melodia “We Could Be The Same”, care a primit 170 de puncte.
Reprezentanţii Moldovei, Olia Tira şi Sunstroke Project, cu piesa “Run Away” , s-au clasat pe poziţia a 21-a.
Concurenţii au fost notaţi de telespectatori, prin telefon şi SMS, şi de câte un juriu de specialitate din cele 39 de ţări participante la Eurovision, care a jurizat vineri seara.
Rezultatele televotingului au fost anunţate de prezentatori ai televiziunilor publice, Malvina Cervenschi prezentând prima punctajele telespectatorilor români pentru finalişti.
Peste 16.000 de spectatori au participat la show-ul dat de concurenţii din finala Eurovision, dar şi de câştigătorul ediţiei precedente a concursului, norvegianul Alexander Rybak şi trupa Madcon cu un moment de flash mob care au creat în Telenor Arena o atmosferă incendiară. Şi în centrul de presă, jurnaliştii i-au acompaniat fredonând piesele şi i-au aplaudat pe concurenţi.
Finala concursului, marcată de costume exuberante, strasuri, paiete şi jocuri pirotehnice şi de lumini, dar şi de un incident provocat de un fan care a intrat în scenă, în timpul reprezentaţiei concurentului din Spania, a fost deschisă de reprezentanta Azerbaidjanului, Safura, cu piesa “Drip Drop”, urmată de competitorii din Spania – Daniel Diges cu “Algo Pequenito”, Norvegia – Didrik Solli-Tangen cu “My Heart Is Your”, Moldova – Sunstroke Project şi Olia Tira cu “Run Away”, Cipru – Jon Lilygreen & The Islanders cu “Life Looks Better in Spring”, Bosnia şi Herţegovina – Vukasin Brajic cu “Thunder & Lightning”, Belgia – Tom Dice cu “Me And My Guitar”, Serbia – Milan Stancovici cu “Ovo Je Balkan”, Belarus – 3+2 cu “Butterflies”, Irlanda- Niamh Kavanagh cu “It’s for You”, Grecia – Giorgos Alkaios & Friends cu “Opa”, Marea Britanie – Josh cu “That Sounds Good To Me”, Georgia – Sofia Nizharadze cu piesa “Shine”, Turcia – maNga cu “We Could Be The Same”, Albania – Juliana Pasha cu “It’s All About You”, Islanda – Hera Bjork cu “Je Ne Sais Quoi”, Ucraina – Alyosha cu “Sweet People”, Franţa – Jessy Matador cu “Alllez Olla Ole”, România – Paula Seling şi Ovi cu “Playing With Fire”, Rusia – Peter Nalitch & Friends cu “Lost And Forgotten”, Germania – Lena cu “Satellite”, Portugalia – Filipa Azevedo cu “Ha Dias Assim”, Israel – Harel Skaat cu “Milim” şi Danemarca – Chanee & N’evergreen cu “In a Moment Like This”.
Finala, în care irlandeza Niamh Kavanagh a încercat din nou să cucerească marele trofeu, după ce şi l-a adjudecat în urmă cu 17 ani, a fost dominată de concurenţi participanţi la competiţii echivalente ale American Idol.
Anul trecut, la Moscova, finala Eurovision a fost câştigată de norvegianul Alexander Rybak, iar reprezentanta României, Elena Gheorghe, s-a clasat cu piesa “The Balkan Girls” pe locul 19.
Cea de-a 56-a ediţie a Eurovision va fi organizată anul viitor în Germania.
AGERPRES
| |||||||
| |||||||
| |||||||
|
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu