Ciuc Summer Fest 2010

joi, 3 iunie 2010

În perioada 16-18 iulie, pe stadionul Iolanda Balaş Soter din Bucureşti, se va desfăşura prima ediţie a Ciuc Summer Fest. Un nou festival marca B’ESTFEST organizat de către Emagic, care va ocupa cu succes locul lăsat liber de anularea B’ESTFEST 2010.

Primele nume confirmate pentru Ciuc Summer Fest 2010 sunt Faithless, Pink Martini şi Gary Moore. Festivalul va cuprinde pe lângă show-ul Faithless din 16 iulie, încă două zile de concerte cu artişti internaţionali de top, pe 17, Pink Martini, iar totul va culmina cu un show special oferit de unul dintre cei mai renumiţi chitarişti ai muzicii internaţionale, Gary Moore, pe 18 iulie.

Tot în prima zi a festivalului, alături de Faithless, pe scena stadionului Iolanda Balaş Soter vor urca şi cei de la la Şuie Paparude.

În a doua zi a festivalului, 17 iulie, trupa Urma va încălzi atmosfera înaintea concertului susţinut de mini orchestra Pink Martini.

Pe 18 iulie, în cea de-a treia zi a festivalului Ciuc Summer Fest va concerta trupa Viţa de Vie, alături de Gary Moore.

Una dintre cele mai îndrăgite extra-activităţi de festival, Silent Disco revine în România cu ocazia Ciuc Summer Fest şi îl aduce pe cunoscutul DJ britanic Talvin Singh şi pe DJ rezidenţi ai petrecerilor de genul, DJ NO şi DJ OD.

Biletele pentru fiecare zi a festivalului Ciuc Summer Fest respectiv 16, 17 si 18 iulie, vor putea fi achiziţionate online de pe www.myticket.ro şi din reţeaua magazinelor Diverta.

Bilete Ciuc Summer Fest:
Tribuna: 220 lei
Gazon A: 160 lei
Gazon B: 90 lei

0 comentarii: