Vineri, 17 septembrie 2010, Shaggy revine cu un nou concert în Le Gaga Terrace & Lounge din Bucureşti.
Născut în Jamaica pe 22 octombrie 1968, Shaggy (Orville Richard Burrell) şi-a început cariera artistică la începutul anilor ’90. A cunoscut celebritatea rapid cu hitul “Oh Carolina” pe care l-a lansat în 1993 în primul său album. La scurt timp, Shaggy a trecut la un nou nivel şi în 2005 a lansat albumul “Boombastic”, pentru care a primit un disc de platină (peste 1 milion de copii vândute) şi care i-a adus totodată premiul Grammy pentru cel mai bun album Reggae în 1996. “Boombastic” a fost un succes atât în Europa, cât şi peste ocean, iar următoarele albume l-au menţinut în topurile muzicale. În 2000 Shaggy a lansat “Hot Shot”, albumul care l-a diferenţiat de orice alt artist consacrat pe ringul de dans. A fost cel mai bine vândut album din 2001, cu peste 13 milioane de copii, şi a fost pe primele locuri în topurile din Statele Unite, Marea Britanie, Germania şi Australia. Albumul s-a vândut în peste 6 milioane de copii doar în Statele Unite. Printre cele mai populare hituri se numără “It Wasn’t Me” şi “Angel”.
Intrarea este liberă.
Le Gaga Terrace & Lounge: Bucureşti, Parcu Herăstrău
Telefon: 0727 LE GAGA (0727 53 4242)
Telefon: 0727 LE GAGA (0727 53 4242)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu