Gabriel Cotabiţă a pregătit surprize pentru concertul aniversar de la Sala Palatului din Bucureşti

duminică, 15 ianuarie 2012

1 gabriel cotabita concert live bucuresti 7 Gabriel Cotabiţă a pregătit surprize pentru concertul aniversar de la Sala Palatului din Bucureşti
Gabriel Cotabiţă a pregătit numeroase surprize pentru publicul care va fi prezent la Sala Palatului din Bucureşti, pe data de 16 februarie 2012. Artistul celebrează “25 de ani de nopţi albastre” pe scenă, alături de prieteni dragi.


Gabriel Cotabiţă le va oferi fanilor un concert aniversar de neuitat şi multe surprize, printre care lansarea unui dublu CD, intitulat “25 de… nopţi albastre“. Şlagărul “Noapte albastră“, este piesa cu care Gabriel Cotabiţă a cunoscut succesul în anul 1986, când s-a lansat pe scena muzicii uşoare din România.
În cadrul concertului “25 de ani de nopţi albastre“, Gabriel Cotabiţă va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale, precum “Noapte albastră“, “Te rog, domnişoara nu pleca” sau “Voice from above“. Artistul va fi acompaniat de Andrei Tudor Band şi Pinky şi va cânta şi duete, alături de prieteni ca Monica Anghel, Dan Bitman, Delia Matache, Monica Petrica sau Cristina Haios (Impact) şi Sistem.

Biletele pentru concertul lui Gabriel Cotabiţă de la Sala Palatului se găsesc la preţuri diferite, în funcţie de categorie şi distanţa faţă de scenă. Biletele pot fi achiziţionate online pe www.eventim.ro.
Categoria 1: 130 lei
Categoria 2: 80 lei
Categoria 3: 70 lei
Categoria 4: 60 lei
Categoria 5: 40 lei

0 comentarii: