Adrian Paunescu a murit !

Poetul Adrian Păunescu s-a stins din viaţă, azi  dimineaţa, la ora 7.15, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde era internat de la sfârşitul lunii octombrie, cu probleme renale, hepatice şi cardiace.
Cardiologul Şerban Brădişteanu, care îl avea în grijă pe poetul Adrian Păunescu, a declarat, joi, că boala acestuia “depăşeşte resursele terapeutice” ale Spitalului “Floreasca” şi că nu ştie în ce măsură echipa medicală va mai putea “face faţă situaţiei în continuare”.
Potrivit lui Brădişteanu, poetul a suferit mai multe stopuri cardiace şi a fost resuscitat, însă starea lui se menţinea extrem de gravă, iar prognosticul în privinţa şanselor sale de supravieţuire era rezervat.
Începând de miercuri, Păunescu era ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, pentru susţinerea funcţiilor cardiace şi respiratorii.
Brădişteanu declarase anterior, pentru Ring, că poetul ar avea nevoie de un transplant de cord. “A ajuns la spital cu inima funcţionând doar la 10% din capacitate şi a fost reabilitat prin tratament. Are nevoie de o inimă nouă, însă abia după ce va depăşi această criză şi vom reuşi restabilirea funcţiilor hepatice şi renale se poate pune problema efectuării unui transplant de cord”, a afirmat medicul.
În vârstă de 67 de ani, Păunescu a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului “Floreasca” din Capitală în 26 octombrie, cu probleme la mai multe organe vitale, cauzate de un edem pulmonar. Poetul avea insuficienţă renală, hepatică şi cardiacă.

Descântec de viaţă şi moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.

Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.