Adrian Daminescu a tras o sperietură soră cu moartea când nu şi-a mai găsit maşina

sâmbătă, 13 martie 2010

Daminescu a oprit pentru scurt timp în faţa unui hotel din sectorul 1 din Capitală, iar la întoarcere ia maşina de unde nu-i. Primul gând a fost că "l-au călcat" hoţii, dar când a reclamat dispariţia autovehiculului său la Poliţie a aflat că, de fapt, parcase ilegal, motiv pentru care firma care are în grijă zona cu pricina a ridicat autoturismul.

Cântăreţul susţine, însă, că el nu a văzut niciun semn prin care se avertizează că staţionarea este interzisă în locul respectiv, de aceea consideră că ridicarea maşinii este abuzivă. El a plătit totuşi taxa de ridicare şi amenda în valoare de 1.000 de lei noi.

Se pare că Daminescu este urmărit de ghinion, deoarece a trecut prin multe peripeţii cu maşina sa, spre exemplu, a cumpărat, fără să ştie, un vehicul furat care apoi a fost sechestrat în Germania, în urmă cu câteva luni i-a fost furat un alt automobil de lux, pentru ca totul să culmineze cu ridicarea seara trecută când i-a fost ridicată maşina, conform stirileprotv.ro.

0 comentarii: