Tudor Chirilă, obligat de justiţie să nu mai cânte vechile melodii! Trebuie să plătească daune morale de 15.000 de euro!

vineri, 12 martie 2010

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, definitiv şi irevocabil, ca Tudor Chirilă să nu mai aibă dreptul să interpreteze melodiile din repertoriul Vama Veche.

Mai mult, foştii săi colegi, Traian Bălănescu, Răzvan Lupu şi Liviu Mănescu, îl obligă să plătească daune morale de 15.000 de euro.
Procesul a început în decembrie 2006, când Traian Bălănescu, Răzvan "Lapi" Lupu şi Liviu Mănescu au acţionat în instanţă membrii trupei Vama, pentru încălcarea drepturilor de autor asupra pieselor Vama Veche.
"Noi nu ne-am dorit acest proces, am vrut doar să ne fie respectate drepturile. Din păcate, acest lucru nu s-a putut realiza pe cale amiabilă, aşa cum ne-am dorit. Hotărârea instanţei de judecată ne bucură, mai ales pentru că ea constituie un început important pentru muzica românească. De acum înainte, compozitorii români se vor putea folosi de acest precedent pentru a-şi proteja drepturile atunci când acestea sunt încălcate de către alţi artişti, organizatori de spectacole sau alţi utilizatori", au declarat Traian Bălănescu, Răzvan "Lapi" Lupu şi Liviu Mănescu.

Artistul se declară extrem de supărat întrucât spune că toate versurile melodiilor au fost scrise de el.

"Cred că sunt momente în care trebuie să-ţi recunoşti sentimentele şi să le accepţi. Dar durerea de astăzi mă face să vă promit că nu voi renunţa la a-mi redobândi dreptul de a interpreta piesele la care am muncit şi ale căror versuri le-am scris. Sunt îndurerat şi atât. S-ar putea vorbi multe despre proces şi precedentul creat căci da, s-a creat un precedent periculos fiindcă procese similare se vor judeca după modelul acesta" a mărturisit artistul pe blogul său.

0 comentarii: